www.Ro1918.com

Eclipsa a trecut...scoate-ti ochelarii!
 
AcasaCalendarFAQCautareInregistrareMembriGrupuriConectare

Distribuiți | 
 

 Jumatati de oameni

In jos 
AutorMesaj
Admin
Admin
avatar

Numarul mesajelor : 367
Data de inscriere : 22/02/2008

MesajSubiect: Jumatati de oameni   Sam Mai 31, 2008 2:41 pm

Stiu ca acest subiect a inrosit multe tastaturi si a umplut multe coloane de cotidiene, dar, ca un roman verde ce ma consider, nu pot sa nu ma incadrez in tiparul genetic al natiei mele si sa nu am si eu o parere. Multora ni se rupe fix in pai’spe de ce se intampla afara dupa ce tragem dupa noi usa blocului sau portiera masinii (de parca strada, orasul si tara, adica chestiile alea care trec in goana pe langa noi cand apasam acceleratia, n-ar fi tot ale noastre). Lasand la o parte faptul ca mi-am petrecut vreo 6 ani din viata invatand despre ce NU trebuie facut intr-o casa sau un oras daca vrei sa te mai simti si bine locuind acolo, ca simplu muritor imi este greu sa raman indiferent la mutilarea sistematica a ultimilor bucatele de frumusete din orasul MEU, Bucurestiul “care este”.

De bine de rau, cateva oaze de decenta si normalitate mai existau pana de curand, amintind de farmecul si eleganta pe care acest oras le-a avut candva. Urasc visceral sintagma “micul Paris”, din care unii isi fac chiar un titlu de glorie (personal o consider desueta, starnind mai degraba zambete ironice decat admiratie), dar si mai mult urasc constiinciozitatea demna de o cauza mult mai nobila cu care aceste mici insulite nevinovate sunt corupte si distruse de catre cei care, dimpotriva, ar trebui sa le protejeze.

Nu ma refer aici la peretii de sticla si metal crescuti in cele mai nepotrivite locuri si botezate, pompos si impropriu, “cladiri de birouri”, “centre administrative”, “hoteluri”, etc. Nu ma refer nici la dupa-amiezile somnoroase de sambata sau duminica asasinate barbar de decibeli purtatori de rachete anti-timpan de provenienta minoritara. Sunt prea mic pentru un razboi atat de mare, si, vorba lui Charles De Gaulle, “grea misie”. Mult mai aproape de noi insa, si mult mai palpabile, sunt monumentele noastre, povesti de bronz sau piatra, povesti despre noi, cei ce am fost si cei ce suntem. Se pare ca bunicii nostri stiau sa povesteasca mai bine decat noi. Mai frumos si mai demn. Arcul de Triumf, Monumentul Aviatorilor, Monumentul Eroilor Sanitari de langa Opera, sau Leul studentiei noastre. Vazand toate astea, incepi sa intelegi cine au fost oamenii care nu s-au temut sa spuna “pe aici nu se trece!” Vazandu-l pe Mihai Viteazu strunindu-si armasarul de bronz din fata Universitatii, parca recunosti in el omul care a tinut in sah vreo doua imperii. Lenin din fata Casei Presei Libere (apropos, oare denumirea corespunde realitatii?) cred ca a ajuns robineti si piulite. Foarte bine, dar de ce n-or fi procedat la fel si cu deja celebrul “nasture” – pardon, “Crucea Secolului” – din piata Charles De Gaulle?

Ramanand in zona… daca ajungeti prin Herastrau, nu va aventurati dupa lasarea serii pe Aleea Trandafirilor. Va spun eu, sunt acolo niste capete mari de frantuzi zambind malitios printre stelutele UE de pe paviment (cred ca rad unii de altii vazandu-si nasurile borcanate si ochii bulbucati). Eu unul nu m-am ostenit sa le retin numele, cheliile lor arata oricum la fel.

Oare ce-or fi gandind despre ei insisi Corneliu Coposu, Iuliu Maniu si eroii Revolutiei din ’89 daca ar fi vazut in ce hal i-a reprezentat tovarasul “sculptor” Alexandru Ghildus langa biserica Cretzulescu? Tot din ciclul “sa radem cu maestro Ghildus”, la doi pasi mai incolo a crescut de vreo doi ani o alta minune a design-ului urban contemporan: inca un monument al Revolutiei, ma rog, un fel de prajina inalta cam cat un sfert de Inter, dar prevazuta cu o maciulie gaunoasa de culoare maronie (marturisesc ca aveam un alt cuvant in minte pentru a descrie nuanta respectiva) la varf si cu ghereta din plastic la baza, dotata corespunzator, cu paznic. Intradevar, o idee inovatoare, trebuie sa recunoasteti ca nu multe monumente se pot lauda cu o asemenea grija pentru detaliu din partea autorului. Grafferii bucuresteni se pare insa ca n-au fost impresionati – marmura alba dovedindu-se perfecta pentru aplicarea unui tag de toata frumusetea. Daca va intrebati ce vrea sa zica respectiva injghebare de marmura, metal, lemn si piatra de caldaram (tovarasu’ artist a lipsit de la lectia cu asocierea materialelor), e bine sa renuntati. Orice interpretare personala este prohibita din start, atata vreme cat ansamblul este prevazut cu manual de utilizare. “Pai citeste si tu cronica”, ar fi zis Toma Cargiu. Pe bune, scrie ceva pe-acolo de piramide, sacrificii, oul-simbol al renasterii… in fine, e foarte frumos. Adio prestanta de Palat Regal, la revedere eleganta de Ateneum, aleluia sfanta biserica…. sa traiesti, maestre Ghildus!

Obosit si confuz (oare chiar m-am tampit daca nu intelelg nimic din arta contemporana romaneasca?) o iau agale spre casa. Caragiale imi clipeste trist pe sub monoclu din fata Teatrului National. Cu el ce-or fi avut? Fusese facut pentru a sta in fata casei unde a locuit, pe o strada cu birje, printre doamne cu rochii lungi si palarii. L-au parasutat in plin centru si nu si-ar fi dorit. Era prea modest. Nu-i nimic, nene Iancule, pe langa ce i-au facut lui Balcescu arati de minune, parol! Am aflat mai tarziu ca el era jumatatea de statuie de la Izvorul Rece, in parc, unde ma asteptam sa gasesc aceeasi arteziana simpla, dar minunata prin insusi faptul ca FUNCTIONA!

Cu siguranta, povestile noastre nu seamana cu cele ale bunicilor. Sunt hidoase, slabe, sfasiate, torsionate si taiate la jumatate. Sunt jumatati de povesti, spuse de niste jumatati de oameni. Sau chiar mai putin decat atat.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://www.Ro1918.com
 
Jumatati de oameni
Sus 
Pagina 1 din 1

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
www.Ro1918.com :: Romania Pitoreasca :: La pas prin Romania..-
Mergi direct la: